mark-stam

Mark Stam

Telefon Mark Stam

+40751158243
Solicita pret

Mark Stam este un cântăreț și compozitor originar din Republica Moldova, care s-a lansat în martie 2017. Acest proiect a fost conceput de către label-ul SpoialaBrothers și tânarul Marius Stamatin (aka. Mark Stam). Mark spune că își dorea să devină artist încă din copilărie și că este un autodidact. Astfel, el a învățat canto și chitară singur, urmărind clipuri de pe YouTube.

În 2013 a participat la show-ul „Moldova are Talent” și după apariția sa pe YouTube a fost contactat de SpoialaBrothers cu propunerea de a începe un proiect muzical. Luna martie 2017 a marcat lansarea primului single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba engleză ”Days are coming”, în luna iulie a aceluiași an. Cele trei piese lansate până acum se încadrează în stilul pop, însă cântărețul declară că el se regăsește și în R&B, Soul și Folk.

Artistul considera cel mai recent single al sau, „Doar Noi”, ca fiind o formă de terapie personală. Artistul, originar din Republica Moldova, spune că a lucrat la această melodie mult timp, producand-o integral si compunand linia melodica. Piesa este inspirată din viața lui și speră că va fi alinare pentru cei care o vor asculta, la fel de mult pe cât l-a ajutat pe el crearea acesteia. Single-ul a fost relansat in Romania alaturi de cunoscuta artista Alina Eremia.

Deși creat pe o idee ce pare foarte simplă, videoclipul piesei a luat o formă complexă, astfel că drumul până la conceptul și ideea de imagine video nu a fost deloc unul ușor și scurt, după cum declară regizorul Arcadie Spoială. „A durat mult timp până am ajuns la produsul final. Ideile asupra imaginii au început să apară încă de prima dată când Mark ne-a dat să ascultăm demo-ul cântecului. Conceptul se dezvolta odată cu piesa, toată echipa contribuind cu multe idei. Până la decizia finală se tot elimina câte o idee pe zi, iar până la urmă am rămas la stilul minimalist, în așa fel încât toată atenția să fie concentrată asupra artistului și emoțiilor pe care le transmite piesa. La baza acestei imagini, cea mai importantă a fost starea lui interioară, care trebuia bine reflectată prin mișcare și expresia feței, de aceea s-a optat pentru simplititate și gust estetic”, încheie regizorul.

,
Il vrei pe Mark Stam la evenimentul tau?
Cere oferta!