Denis de la The Motans și-a sărbătorit ziua de naștere pe scena festivalului „Untold” de la Cluj

De la 8 august 2018
the-motans-untold

Denis de la The Motans a trăit una dintre cele mai inedite zile de naștere, cu multă emoție, în fața unui public numeros. Artistul Global Records a împlinit 28 de ani și a sărbătorit momentul la Untold, în timpul concertului pe care l-a susținut pe scena Forest a cunoscutului festival.

Dacă ar fi să descriu concertul de pe 2 august într-un singur cuvânt, ar fi fost simplu, e… Untold. A fost cel mai tare public de până acum. Cea mai mișto atmosferă și vibe. Partea funny e că până atunci, cel mai tare concert al nostru a fost de la Untold 2017 și așteptam cu nerăbdare următoarea prestație din cadrul acestui festival. Vreau să mulțumesc încă o dată tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au făcut să ne simțim fenomenal. De asemenea, vreau să mulțumesc fanilor din Cluj care ne alintă de fiecare dată când venim aici, vă mulțumim și vă iubim. Cluj, you rock!”, declară Denis, care a fost foarte emoționat și impresionat în momentul în care publicul prezent la festival și fanii lui aflați în fața scenei au început să îi cânte „La mulți ani!”.

Vreau sa contactez un artist

Denis nu a fost singurul artist Global Records care a participat la celebrul festival de la Cluj. Lucia a cântat și ea tot pe 2 august, pe aceeași scenă, în prima seară a evenimentului, când a interpretat piese de pe cel mai nou album al său, „Samsara”, dar și cele care au consacrat-o precum, „Silence”, „Me Over You”, „Yours” etc.

La rândul său, Vanotek a avut un set de o oră și jumătate la scena principală – Main Stage, iar printre melodiile incluse s-au numărat „Tell Me Who” și „Back to Me”.

, , ,